Lansare TimeLine Neo 12.7 – Noutățile din modulele de producție

Versiune nouă TimeLine Neo 12.7

Stagnarea înseamnă regres. Conform acestui motto, grupul TimeLine lucrează continuu la dezvoltarea soluției inovatoare de gestiune a întreprinderii și planificare a producției – TimeLine Neo.

Versiunea 12.7 este prima dintre cele două actualizări de versiune planificate pentru anul 2017 şi  dispune de extensii funcţionale şi optimizări de design foarte interesante. Modulele de producţie şi de planificare a acesteia au cunoscut o expansiune imensă; mai mult, au fost introduse caracteristici noi în gestionarea depozitării, a calendarului de evenimente sau a contabilităţii financiare.

Citiţi despre funcţionalităţile noi apărute în această serie de articole, testați-le în versiunea demo ce poate fi descărcată gratuit şi, după ce v-aţi convins de utilitatea produsului TimeLine Neo, luaţi parte la acţiunea Early Bird de achiziţie de licenţe.

Planificarea producției

Dacă în versiunea anterioară planificarea producției a fost extinsă printr-o planificare în detaliu, cu vizualizare a calendarului, de data aceasta atenția noastră s-a concentrat mai mult pe interactivitatea din cadrul procesului de planificare. Versiunea 12.7 aduce mult așteptata planificare grafică a comenzilor de producție, atât în ceea ce privește planificarea detaliată cât și pe cea pe lungă durată, dar și planificarea resurselor alternative.

Planificarea în detaliu vă permite plasarea comenzilor planificate automat în ordinea cronologică dorită de dumneavoastră; astfel, orice decalaj al unei operații de lucru din planificare determină o replanificare în procesul de programare al fabricației care, pornind de la operția de lucru decalată, reaplică algoritmul de planificare și efectuează o recalculare completă a termenelor de livrare.

De asemenea, este posibil să se fixeze execuția prioritară a unor operații pe resursele corespunzătoare pentru a le incorpora ca termene prioritare în replanificare.

Planificarea producției

Producția

Comenzi de producție axate pe proiect

Listele de materiale necesare unui proiect, deja cunoscute din ultima versiune (listele de semi-fabricate și materie primă pe unul sau mai multe niveluri, care pot fi preluate direct din importurile CAD), au fost extinse printr-o funcționalitate care reprezintă o etapa importantă în implementarea proceselor de producție viitoare. Aceste comenzi de producție pentru proiecte pot fi create în TimeLine Neo 12.7 din listele mai sus menționate și pot conține oricâte niveluri de componente – funcționalitate care înlocuiește comenzile de producție înlănțuite multi-nivel și reduce drastic numărul de comenzi de producție individuale. De asemenea, a fost adăugată posibilitatea creării cererilor de preț, a comenzilor de achiziție sau de producție printr-un singur click, direct din lista de materiale.

Comenzi de producție axate pe proiect

Gestiunea uneltelor

O altă noutate în modulul de producție  TimeLine Neo este gestiunea uneltelor – inclusiv informații despre producătorul și proprietarul acestora, respectiv data disponibilității. În plus, uneltele pot fi adăugate în lista de resurse asignate planului de operații tehnologice ale articolelor și, în acest fel, integrate în procesul de producție. Raportarea secvenței de lucru ce conține o unealtă crește contorul duratei de viață a acesteia și generează o intrare în istoricul atașat ei. În cazul atingerii pragului de mentenanță, orice altă raportare din producție este împiedicată prin schimbarea automată a stării uneltei, până când unealta a fost verificată și re-lansată în producție.

Producția articolelor cuplate

Oferim o nouă soluție adresată companiilor industriale cu producție mixtă: producția de articole cuplate descrie un tip de producție în care, în plus față de articolul principal, apar simultan produse secundare dorite sau nedorite. Aceste produse poartă denumirea de produse cuplate. În noul modul de gestiune a uneltelor pot fi descrise și aceste articole, inclusiv numărul de cavități din unealtă/formă și modul de distribuire a costurilor de producție între ele. Prin modulul de comenzi de producție cu articole cuplate, special dezvoltat pentru acest tip de industrie, se poate construi producția paralelă și raportarea ei.

Producția articolelor cuplate

Reclamații și asigurarea calității

Prin noul modul de gestionare al reclamațiilor, abordăm un domeniu neatins până acum de TimeLine Neo, oferind utilizatorilor o imagine transparentă și o abordare sistematică a soluționării plângerilor. Procedura implicată susține atât soluționarea plângerilor cât și asigurarea internă a calității: atunci când creați o reclamație, se pot înregistra printe altele responsabili, probleme, cauze și măsuri. Ulterior, acest modul oferă posibilitatea creării unui document care poate fi trimis (în sensul gestionării calității) între furnizor și client. Baza acestui sistem este raportul 8D, care este standardizat în industria automotive.

Reclamații și asigurarea calității

Acțiunea Early Bird de achiziție de licențe

Dacă deveniți client TimeLine Neo până la 30 septembrie 2017 în urma unei comenzi online, veți primi 10% reducere din costul licenței precum și o instalare gratuită în valoare de 80 de euro (echivalentul a două ore de servicii facturabile). Cheltuielile suplimentare de instalare se calculează separat.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *