TimeLine Server 13.0 a obținut certificarea compatibilității cu Windows Server 2016

Ne mândrim cu faptul că TimeLine ERP este un software modern, compact, rapid, care rulează pe orice sistem de operare Windows pentru care Microsoft oferă suport (minim Windows 7 SP1 și Windows Server 2008 R2). O parte din efortul necesar pentru ca acest țel să devină realitate este canalizat în direcția asigurării compatibilității cu noile produse, standarde și tehnologii.

Suntem ISV (Independent Software Vendor) partener Microsoft pentru al 11-lea an consecutiv iar în acest an am optat pentru certificarea compatibilității TimeLine Server v13 (componenta care asigură, printre altele, comunicația între aplicația client și baza de date) cu Windows Server 2016.

Despre ISV și parteneriatul Microsoft

”ISV” este un termen folosit în industria IT pentru a descrie un furnizor de software independent, care dezvoltă, promovează și vinde programe informatice bazate pe platforme software și hardware dezvoltate de terțe firme (cum ar fi Microsoft).

Partenerii Microsoft sunt cei mai bine pregătiți furnizori de soluții informatice și oferă o gamă largă de servicii dezvoltate pe platforme și cu ajutorul produselor Microsoft. Acest suport include printre altele gestionarea datelor, dezvoltarea de software desktop și web, dezvoltarea de aplicații mobile ș.a.m.d. Companiile pot obține certificarea ca partener printr-un proces riguros care verifică utilizarea adecvată a licențelor și a standardelor informatice. A deveni partener presupune, de asemenea, utilizarea tehnologiilor Microsoft ca platformă principală pentru companie.

Mai multe detalii despre acest subiect găsiți aici.

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *